INHALOSEDAREA – Metoda care “adoarme” frica de dentist

Peste 50% din populatie recunoaste teama de a merge la stomatolog. Evitarea cabinetului medical dentar duce insa la agravarea unor probleme usor tratabile, iar acest lucru este cu atat mai problematic in cazul copiilor. De altfel, principalul motiv pentru care dintii temporari sunt insuficient tratati il reprezinta atitudinea necooperanta a copiilor datorata starii de anxietate.

Pentru persoanele anxioase, care amana intervenţiile stomatologice de frica seringii sau a frezei, exista varianta sedarii cu protoxid de azot, un gaz ilariant.

Inhalosedarea induce pacientului o stare de bine, de relaxare şi, uneori, chiar de euforie.

Introdusa in programa universitara americana in anii ’60, inhalosedarea este folosita la aceasta ora in SUA de 90% din pedodonti, adica tocmai de stomatologii care lucreaza cu copii si care au o misiune atat de delicata. La Clinica Stomatologica DENTESSE Kids&Teens din Iasi, inhalosedarea se face asistata de un medic anestezist. In timpul interventiei terapeutice pacientul ramane constient si poate sa comunice cu medicul. De fapt, unul dintre meritele tehnicii este ca persoana de pe scaunul stomatologic pierde notiunea timpului si astfel stomatologul poate sa trateze cariile fara intrerupere.

Este singura modalitate de sedare lipsita de efecte pe termen lung. Dupa terminarea procedurii, pacientul va simti doar o stare de prospetime, nefiindu-i afectata capacitatea de concentrare si de coordonare, iar acesta poate parasi imediat cabinetul, neavand nici o restrictie.

Clinica Stomatologica DENTESSE Kids&Teens va asteapta impreuna cu o echipa specializata in tehnica de inhalosedare pentru a va oferi servicii de cea mai inalta calitate in cel mai scurt timp si intr-o atmosfera placuta si relaxanta!

Ce trebuie sa stim ca sa tratam dintii de lapte

Iata o intrebare frecvent intalnita si la care vom raspunde in cele ce urmeaza:

“De ce trebuie tratati dintii de lapte daca oricum se schimba?”

 

Dintii de lapte (temporari), desi se schimba, trebuie tratati pentru a preveni complicatiile ulterioare. Dintii bolnavi sau extractiile premature ale acestora, la nivel general, pot afecta sistemul renal, cardiac, respirator si digestiv iar la nivel local, pot duce la eruptie in alta pozitie decat cea normala a dintilor permanenti, anomalii in dezvoltarea dintilor succesori, la afectarea procesului de masticatie si chiar a fizionomiei copilului.

Netratarea dintilor temporari duce la pierderea prematura a lor cu impact puternic asupra dentitiei. Astfel, atunci cand pierdem un dinte de lapte prea devreme, dintii vecini migreaza si pot chiar sa ocupe spatiul ramas liber iar dintele ce urmeaza sa erupa nu va mai avea spatiu suficient, generand grave probleme ulterioare. De aceea, in cazul in care un dinte temporar nu mai poate fi salvat si este extras inainte de eruptia dintelui definitiv, se va pune un mentinator de spatiu pana la eruperea dintelui succesor.

Cauzele aparitiei cariilor dentare pot fi multiple si pot fi locale sau generale: legate de anatomia dintilor si predispozitii locale, igiena dentara incorecta sau incompleta, alimentatia defectuoasa. Deasemenea exista factori care pot duce la aparitia cariilor de la o varsta foarte mica legate chiar de dieta si starea de sanatate a mamei in timpul sarcinii, de o anumita medicatie a copilului, afectiuni generale, scoaterea biberonului, diversificarea alimentatiei etc.

Tocmai de aceea, prima vizita la stomatolog ar trebui sa fie dupa eruperea primilor dintisori, pentru a se identifica posibile carente sau anomalii asupra carora se poate interveni imediat fara a se ajunge la complicatii ce necesita tratamente mai anevoioase, mai dureroase si mai costisitoare.

Preventia non-invaziva este modul cel mai simplu prin care pot fi depistate dezechilibrele la nivelul cavitatii orale. Cu ajutorul unor teste de saliva si placa dentara, medicii pot recomanda tratamente eficiente de preventie.

In concluzie, orice carie trebuie tratata corect iar pentru a preveni aparitia acestora recomandam sigilarea dintilor, tratament ce ofera o protectie a zonelor predispuse la carii.

Controlul periodic la 6 luni, sau chiar mai des in cazul copiilor, si igiena orala corespunzatoare pot face ca disconfortul unor tratamente complexe la stomatolog sa fie evitate iar zambetul copiilor nostri sa fie unul sanatos si la maturitate.

Schimbarea dintilor de lapte

Pana la varsta adolescentei majoritatea parintilor considera ca vizita la medicul stomatolog este inutila, intrucat dintii de lapte oricum vor cadea. Acest lucru este cat se poate de fals! Dintii de lapte nu sunt deloc de neglijat, acestia necesita la fel de multa atentie precum necesita si dintisorii permanenti. Cariile dintilor de lapte sau pierdere acestora prematur pot afecta cresterea sanatoasa a dintilorilor permanenti. Dupa varsta de 4 ani vizitele la medicul stomatolog pot fi realizate cu regularitate si de asemenea periajul dentar trebuie introdus in rutina zilnica a micutilor.

Schimbarea dintilor de lapte reprezinta un moment marcant in viata oricarui copil, iar acesta poate reactiona in diferite moduri (febra, durere etc.), insa medicul stomatolog va sti cum sa il ajute si sa il ghideze pe cel mic prin acest proces de schimbare.

Cand incep sa cada dintii de lapte?

Copii au 20 de dintisori temporari care vor fi inlocuiti cu cei permanenti intre 6 si 12 ani. Perioada in care acestia se vor schimba difera de la un copil la altul si are legatura cu varsta in care acestia au erupt. Foare important este sa tinem minte faptul ca molarul de 6 ani este singurul care nu se va schimba.

Daca dintisorii de lapte incep sa se miste iti recomandam:

  • Programarea unei vizite la medicul stomatologului;
  • Explica celui mic faptul ca acesta este un proces perfect normal si ca in curand va avea dinti mult mai puternici;
  • Poti sa ii explici cat de importanti sunt acesti dinti noi si ca trebuie sa aiba mare grija de ei;
  • Incurajeaza-l sa vorbeasca cu medicul stomatolog si sa puna intrebari.

Lucruri pe care trebuie sa le eviti cu orice pret:

  1. Sa incerci sa scoti dintele cu forta acasa, lucrul acesta il poate traumatiza pe cel mic;
  2. Nu fa glume pe seama faptului ca va fi stirb;
  3. Nu ignora durerea copilului, ofera-i intelegere si cere sfatul medicului.

Cand se realizeaza extractia dintelui de lapte?

In principiu extractia dintelui se realizeaza atunci cand mobilitatea este foarte mare, lucru care ingreuneaza masticatia. In plus dintii de lapte pot fi extrasi atunci cand produc tulburari de crestere a dintilor permanenti. Eruptia dintilor permanenti corecta este realizata pe aceelasi ax pe care il au si dintii de lapte, daca dintii de lapte nu sunt extrasi dintii permanenti isi vor schimba axul, astfel aparand o serie de probleme pentru cel mic.

Pentru a te asigura ca dintii celui mic cresc corespunzator si sanatos iti recomandam vizita la medicul stomatolog la fiecare 6 luni si evident ori de cate ori tu sau cel mic sesizati o neguralitate sau durere.

dentitia-la-copii-dentesse

Testele de saliva pot preveni aparitia cariilor!

Urmarind pH-ul salivei se determina riscul cariogen.
Saliva cu pH normal atenuează atacul bacteriilor asupra dinţilor, neutralizand acizii produşi de acestea şi remineralizand smalţul. 
Dar daca aciditatea este crescută, apare şi pericolul aparitiei cariilor. 
Intrucat modificările nu pot fi identificate de către pacient, sunt necesare investigaţii speciale, aceste teste de saliva ce determina pH-ul, cantitatea, vascozitatea si calitatea salivei. Se poate stabili exact daca sunt dereglari ale glandei salivare, predispozitii la carii sau eroziuni dentare.
In functie de rezultatele concrete, medicul stabileste care sunt masurile de reglare a parametrilor salivei, indicand o medicatie sau produse de ingrijire specifice, modificarea obiceiurilor alimentare si a celor de igiena orala.

Masurile de preventie asigura copilului tau o dantura sanatoasa, fara riscul unor interventii dureroase la medicul dentist.
Programeaza-ti acum copilul pentru setul complet de preventie non-invaziva oferit de Clinica DENTESSE Kids&Teens.

Detalii si programari: 
Iasi, Palas Mall, langa Kidsland, tell: 0720 550.429, 0332 101.000
www.dentesse.ro

dentesse-kids-preventia-cariilor-la-copii-prin-teste-de-saliva

Zambetul copiilor nostri

Cel mai frumos lucru în viaţă este zâmbetul copiilor noştri. Şi ni-l dorim să fie la fel de frumos şi atunci când cresc. Cunoaştem cu toţii acele situaţii în care prima vizită la stomatolog creează o stare de disconfort copilului, care ulterior va asocia această stare cu orice tratament stomatologic. Şi pe de o parte copii au dreptate… Medicii dentişti generalişti, de cele mai multe ori, nu au răbdarea, dotările şi cunoştinţele necesare pentru tratarea dinţilor micuţilor noştri. Acesta este motivul pentru care am hotărât să deschidem această clinică.

Clinica DENTESSE Kids&Teens este un concept nou pentru zona Moldovei intrucat ofera servicii de stomatologie exclusiv pentru tanara generatie, atat copii cat si adolescenti, intr-un spatiu adecvat varstei acestora, cu o echipa de medici specializati în tratamente si proceduri pedodontice cu aparatura si materiale de ultima generatie care garanteaza calitatea si siguranta actului medical.

In cadrul Clinicii DENTESSE Kids&Teens sunt abordate tratamente de stomatologie generala pediatrica, profilaxie dentara, chirurgie dentara pediatrica, ortodontie, inhalosedare. Toate acestea sunt dublate de un suport psihologic de specialitate si de sesiuni educationale privind igiena si sanatatea orala atat pentru copii cat si pentru parinti.

Când am conceput clinica am încercat să ne punem în locul copiilor. Ne-am întrebat: ce-şi doresc ei cel mai mult? Evident, să se joace. Astfel clinica e concepută că un mini parc de distracţii: zona de aşteptare are o secţiune pentru cei mici, unde ei pot urmări desenele animate preferate, se pot juca, colora, desena, ascultă muzică şi o secţiune pentru adolescenţi, care vor aprecia cu siguranță, tabletele conectate la internet, console de jocuri şi alte gadget-uri la modă.

Sălile de tratament sunt tematice, cu un design adaptat varstei celor mai mici pacienti dar si adolescentilor. Nu seamănă cu un cabinet de stomatologie aşa cum îl ştiţi. Tinerii vor fi într-o lume de vis, în grija unor medici specializaţi în tratamente şi proceduri pedodontice, înarmaţi cu mult calm, tact şi răbdare. Vom iniţia programe de consiliere psihologică pentru copii şi părinţi şi programe educaţionale.

Veniţi cu copilul dumneavoastră la stomatolog o dată la 6 luni chiar dacă aparent nu are nicio problema dentară. În acest fel, copilul nu va asocia vizita la medicul stomatolog cu durerea şi îl veţi educa în spiritul prevenţiei. Oferiţi copilului şansa unui zâmbet frumos. E doar în puterea dumneavoastră.

Dr. Amelia Surdu
Fondator
DENTESSE Kids&Teens

dentesse-kids-and-teens

Aparitia dintilor de lapte la copii

Orice parinte are nevoie de asta!

HARTA ERUPTIEI DINTILOR DE LAPTE LA COPII.

Urmareste indeaproape evolutia danturii copilului tau. Daca dintii temporari nu au iesit inca, cu toate ca a trecut de varsta eruptiei normale, e cazul sa te adresezi medicului stomatolog.
Dintii temporari (“de lapte”) au un rol foarte important in aparitia si dezvoltarea danturii definitive, asa ca nu trebuiesc neglijati!

harta-eruptiei-dintilor-de-lapte

programeaza-te acum
error: Content is protected !!